Eficienta consumului de combustibil

Mai ușor, inovator, cu mai puține efecte asupra mediului

 

Rezistența la rulare se ridică la aprox. 20% din consumul de combustibil al vehiculului. Aceasta afectează eficiența energetică și, prin urmare, și costurile operaționale și emisiile de dioxid de carbon ale vehiculului. Cu cât este mai mică rezistența la rulare, cu atât este mai mic consumul de combustibil.
 
Clasa de eficiență energetică indică rezistența la rulare, adică arată cât de mult afectează o anvelopă consumul de combustibil și emisiile de CO2 ale vehiculului.

Categoriile încep de la A (verde) și se termină cu G (roșu). Clasa A este cea mai bună, clasa G este cea mai slabă, iar clasa D nu este utilizată.

Cinci rezervoare pline pe durata de viață a anvelopei

kayttoian-aikana-5-tankillista.jpg

Într-un an, economia de combustibil între o anvelopă care aparține celei mai bune clase și una care aparține celei mai slabe clase se ridică la aproximativ 90 litri. Pe toată durata de viață a unei anvelope, această cantitate de combustibil este egală cu cinci rezervoare pline (240 litri). *

Unde este diferența în economia de combustibil?

polttoainekulutus.jpg

Consum suplimentar de combustibil 1/100 km

Cu o anvelopă de clasa B, un vehicul de marime mică folosește aproximativ 0,1 litri mai puțin combustibil la 100 km decât un vehicul care utilizează anvelope de clasa C. Diferența de consum dintre cea mai bună și cea mai proastă clasă (A-G) este considerabilă: în jur de 0,6 l / 100 km. În plus, o anvelopă cu rezistență la rulare mai mică reduce emisiile de CO2 cu 14 g / km. 

›› Cel mai bun și mai slab. De la clasa A la clasa G, economii de până la 5 rezervoare pline pe durata de viață
›› Clase adiacente. De exemplu: de la B la C, economii de 0,1 l / 100 km
* Consumul de combustibil al unui vehicul 7 l / 100 km. Kilometraj anual estimat 15.000 km, 40.000 km pe durata de viață a anvelopei.

Economia de combustibil și siguranța rutieră sunt strict dependente de comportamentul șoferului. Luați în considerare următoarele:

  • Condusul economic poate reduce semnificativ consumul de combustibil
  • Pentru a optimiza siguranța rutieră și confortul la volan, presiunea anvelopelor trebuie verificată la intervale regulate
  • Dacă presiunea anvelopei este prea mică, anvelopa se uzează mult mai repede decât de obicei; afectează, de asemenea, consumul de combustibil și prezintă un risc clar în ceea ce privește siguranța rutieră
  • Un automobilist responsabil este întotdeauna conștient de proprietățile și starea anvelopelor sale. Numai un șofer care cunoaște anvelopele vehiculului său poate regla viteza și distanța de siguranță în funcție de vreme.