De-a lungul ghețarului, cu anvelopele Nokian Hakkapeliitta
Șapte persoane, trei vehicule, 5.000 de kilometri de gheață.
În primăvara anului trecut a avut loc expediția islandezo-americană, care a pornit de pe coasta sudică a Groenlandei până la cel mai nordic loc al regiunii și înapoi. Unul dintre vehiculele speciale folosite de echipa formată din șapte membri, construit de Arctic Trucks, a fost dotat cu anvelope Nokian Hakkapeliitta 44, adaptate pentru o iarnă adevărată.
Anvelopele Nokian Hakkapeliitta 44 au avut de înfruntat un test greu. Aventura intitulată Expeditions7 a început la Isortoq, în vârful sudic al Groenlandei, și s-a îndreptat către Wulff Land, în extremitatea nordică. În cea mai mare parte, traseul a străbătut vârful ghețarului continental, care are câteva mii de kilometri lungime și peste trei kilometri grosime în anumite puncte.
În timpul călătoriei, membrii expediției au înregistrat informații despre vreme și au colectat probe de zăpadă și gheață, pe care le-au predat ulterior universităților, pentru cercetare. Expediția a durat aproape trei săptămâni înainte ca grupul să sosească în satul Sisimiut, pe coasta de vest a Groenlandei. Distanța totală parcursă a fost de 5.169 km.
Tot înainte, în ciuda provocărilor
Condițiile severe din Groenlanda au dus ambiția șoferilor și a vehiculelor la extreme. În timpul pregătirilor, unul dintre vehicule a căzut parțial într-un râu acoperit de gheață.
„Partea cea mai dificilă a fost plecarea și găsirea unui traseu sigur de la banchiză pe gheața continentală groasă”, a declarat Emil Grimsson, unul dintre fondatorii Arctic Trucks, care a participat la expediție.
„Mergeam cu mașinile pe gheața subțire a râului și unul dintre vehiculele noastre a căzut. Din fericire, acesta a fost singurul moment mai greu care s-a petrecut și am reușit să ne începem călătoria cu doar câteva zile mai târziu decât ne planificasem.”
Expediția a avut parte și de alte provocări pe traseu. Condițiile meteorologice schimbătoare de iarnă și furtunile de zăpadă cu vizibilitate zero au încetinit uneori înaintarea. Deplasarea cea mai lentă a fost atunci când vehiculele puteau gestiona doar 10 kilometri pe oră. Cele mai scăzute temperaturi înregistrate au fost de -40°C.
Cu toate acestea, în timpul expediției, Groenlanda și-a arătat și frumusețea.
„A fost incredibil să vedem dimensiunea ghețarului în ansamblu”, a spus Grimsson. „Sosirea în Wulff Land după zile întregi de condus pe gheață a fost, de asemenea, memorabilă. Locul era impresionant, aproape ireal. Nu cred că cineva a mai condus vreodată o mașină într-un punct nordic atât de îndepărtat.”
Echipamente împinse la limită
Peisajul arid, frumos și neatins al Groenlandei nu este o rută ușoară, nici chiar pentru cei mai experimentați șoferi, pe timp de iarnă. De aceea, expediția s-a bazat pe echipamente de ultimă generație pentru a face față ghețarilor, terenului stâncos și nămeților.
Echipa a ales trei vehicule construite special de Arctic Trucks din Islanda - aceleași tipuri de vehicule folosite pentru expedițiile din Antarctica. Cel mai nou vehicul a fost echipat cu anvelope Nokian Hakkapeliitta 44. Anvelopa are un compus de rulare adaptat pentru a oferi aderență și rezistență la temperaturi foarte scăzute.
„Am vrut să folosesc anvelopele Nokian Hakkapeliitta datorită experiențelor mele anterioare cu acestea. Aceste anvelope sunt create pentru condiții extreme și se comportă incredibil de bine chiar și la temperaturi de -40 grade”, a spus Grimsson.
Un pneu Nokian Hakkapeliitta 44 cântărește 70 de kilograme și are un diametru de peste un metru. Anvelopele solide au fost create anul trecut, ca rezultat al unei lungi colaborări între Nokian Tyres și Arctic Trucks.„
Pe zăpadă moale, este nevoie de anvelope mari cu spațiu suficient pentru aer”, a spus Grimsson. „Lungimea suprafeței de contact a anvelopei poate fi calibrată reglând presiunea de umflare. O anvelopă lată are o capacitate mai bună de susținere a greutății și nu se va scufunda atât de adânc în zăpadă ca o anvelopă îngustă.”
Vom avea combustibil suficient?
Unul dintre pașii cei mai importanți în procesul de pre-planificare a fost calcularea cu exactitate a consumului de combustibil. Pe ghețar nu sunt stații de benzină.
„Din fericire, am ajuns să consumăm mai puțin combustibil decât am estimat”, a spus Grimsson. „Anvelopele Nokian Hakkapeliitta au un consum eficient de combustibil. Echipa a transportat mai mult de jumătate din combustibil în săniile remorcate în spatele vehiculelor.”
„A fost prima dată când am tras combustibil cu sania în rezervoare în spatele autoturismelor”, își amintește Grimsson. „Ne-am străduit să fixăm rezervoarele pe sanie și să evităm dezmembrarea săniilor pe terenul bătătorit.”
O experiență unică
Aventura de trei săptămâni i-a unit pe cei șapte membri ai expediției, fiecare dintre aceștia
îndeplinindu-și cu succes datoria, de la gătit, la reparații de vehicule și fotografie.
„A fost cu adevărat o experiență unică”, a spus Grimsson. „Excursii ca acestea te transportă într-o altă realitate. Poți să te concentrezi doar pe moment și pe loc, să te bucuri de clipă și să uiți de orice altceva.”
Membrii echipei expediției au fost: Greg Miller (lider), Scott Brady, Clay Croft, Dr. Jon Solberg și Kurt Williams din Statele Unite și Emil Grimsson (co-lider) și Torfi Johannsson din Islanda.
arhiva de ştiri